Se încarcă...
  • Fundatia Vodafone Group a instalat o retea portabila de telefonie mobila in Filipine, pentru ajutorarea victimelor taifunului.

Bucuresti, 12 noiembrie 2013 – Fundatia Vodafone Group a instalat ieri o retea portabila de telefonie mobila Vodafone in Filipine, pentru a oferi suport personalului implicat in operatiunile de salvare de vieti omenesti si pentru a-i ajuta pe localnici sa ii localizeze pe cei dragi, in urma dezastrului provocat de taifun.

La sfarsitul saptamanii trecute, o echipa de specialisti acalatorit in Filipine, la solicitarea companiei Smart Communications, Inc.,(operator local de servicii de telecomunicatii) pentru a transporta doua retele portabile Vodafone in regiunea Palo - una dintre cele mai afectate zone in urma taifunului, aflata la 15 km la sud de orasul Tacloban. Echipamentele au fost aduse in tara in 24 de ore de la producerea taifunului. Reteaua portabila cantareste 100 de kilograme si poate fi transportata in patru valize.

Retelele portabile au fost instalate de catre compania locala Smart Communications, Inc., cu sprijinul a patru voluntari din partea companiilor Vodafone Ungaria si Vodafone Noua Zeelanda si a unei echipe din partea Télécoms Sans Frontières. Procesul de instalare a fost condus decatre Oisin Walton, Vodafone Foundation Instant Network Manager, profesionist cu 10 ani de experienta in telecomunicatii pentru situatii de urgenta.

Reteaua portabila de telefonie mobila Vodafone este suficient de usoara pentru a putea fi transportata in portbagajul unei masini sau in cursele de avion comerciale,ceea ce asigura o interventie rapida in caz de dezastre. Formata dintr-o antena, un stalp pliabil, un computer industrial si o statie de emisie-receptie, reteaua este alimentata de generatoare. Reteaua a mai fost utilizata in Filipine in decembrie anul trecut, in timpul taifunului Bopha, cand s-au inregistrat 300.000 de apeluri telefonice in doar 17 zile. In ultimele 12 luni, reteaua a oferit suport pentru comunicatii in Sudanul de Sud si in Republica Democrata Congo.