Se încarcă...

Vodafone România, certificată Top Employer și în 2021

27 ianuarie 2020 – Vodafone România a fost certificată Top Employer pentru al doilea an consecutiv de către Top Employers Institute, autoritate globală în recunoașterea excelenței în practicile de resurse umane. Certificarea se acordă în urma unui proces complex de evaluare ce constă într-un studiu intern extins care explorează şase dimensiuni specifice HR, de la strategia de resurse umane, la mediul de lucru asigurat angajaților. Pentru a fi certificate, organizațiile trebuie să demonstreze că asigură angajaţilor săi cele mai bune condiții de muncă și cele mai eficiente politici de personal.

„Ne bucurăm că am reușit să ne menținem poziția de Top Employer în România, cu atât mai mult cu cât această recunoaștere vine după un an dificil și cu atât de multe provocări pe toate palierele noastre de business, nu doar în HR. În 2020 ne-am lăsat ghidați de Spiritul Vodafone: ne-am unit forțele și mai tare, am avut grijă de siguranța și bunăstarea fiecăruia dintre colegi și am făcut împreună toate eforturile pentru a ne susține clienții și colaboratorii. În ciuda distanțării fizice, am fost mai aproape ca niciodată, prin comunicare permanentă pe toate canalele interne, prin workshop-uri de wellbeing și chiar ne-am creat grupuri noi de discuție în care să ne împărtășim provocările – de exemplu, grupul dedicat părinților din Vodafone. Le sunt recunoscătoare tuturor colegilor mei pentru deschiderea, entuziasmul și reziliența de care au dat dovadă. Anul acesta ne vom baza pe lecțiile anului trecut și vom continua să punem în prim-plan siguranța și bunăstarea angajaților prin programe și politici dedicate, urmărind în continuare să asigurăm un mediu de lucru orientat spre dezvoltare și colaborare”, a declarat Anca Bancu (Marcu), Director Resurse Umane Vodafone România.

Top Employers Institute este o autoritate internațională de certificare ce se adresează companiilor care doresc să își evalueze și îmbunătățească mediul de lucru. Pentru obținerea certificării „Top Employer”, un angajator trece printr-o etapă de verificare, urmată de o etapă de evaluare a practicilor de resurse umane ce acoperă strategia de personal, mediul de lucru, recrutarea de talente, învățarea, starea de bine, diversitatea și incluziunea și altele.

Înființat în urmă cu 30 de ani, programul a inclus până acum peste 1600 de organizații din 120 de țări, cu impact pozitiv asupra unui număr de 7 milioane de angajați din întreaga lume.

Mai multe informații sunt disponibile aici.

Pe lângă cele două certificări consecutive obținute din partea Top Employers Institute, Vodafone s-a situat în 2018, 2019 și 2020 pe primul loc în industria de telecomunicaţii și în primele zece poziții ale „Topului celor mai doriți angajatori”, realizat de Catalyst Solutions.

Despre Vodafone
Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicațiilor în Europa și Africa. Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, iar capabilitățile, experiența și prezența noastră extinsă ne oferă oportunitatea unică de a susține schimbarea pozitivă pentru societate. Rețelele noastre mențin familiile, prietenii, afacerile și guvernele conectate și – așa cum a fost demonstrat clar în situația generată de COVID-19 – avem un rol esențial în menținerea funcționării economiilor și a sectoarelor critice, precum educația și asistența medicală.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile și fixe în Europa, este cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume, iar platforma noastră de tehnologie M-Pesa permite, în Africa, unui număr de peste 45 de milioane de oameni să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și 48 de rețele mobile partenere. La 30 septembrie 2020, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 27 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienţi ai serviciilor TV și peste 112 milioane de dispozitive IoT conectate.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile de concediu de maternitate și parental, sprijinim femeile să-și atingă potențialul cu ajutorul serviciilor de comunicații și îmbunătățind accesul la educație și abilități digitale pentru femei, tinere și pentru societate, în general. Tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

De asemenea, Vodafone ia măsuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% până în 2025 și până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile, până în 2025, pentru operațiunile sale și prin reutilizarea, vânzarea sau reciclarea a 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.