Se încarcă...
  • Platforma V-Hub oferă companiilor mici și mijlocii posibilitatea de a testa gratuit soluțiile digitale pe care doresc să le implementeze;
  • Noua opțiune completează, astfel, celelalte facilități oferite în cadrul platformei, precum posibilitatea de a intra în legătură cu un consultant Vodafone Business pentru sfaturi și mai multe informații legate de digitalizare, gratuit.

București, 8 octombrie 2021– Continuând promisiunea de a susține companiile mici și mijlocii în efortul acestora de adopție a noilor tehnologii și soluții digitale, Vodafone Business extinde suportul oferit prin platforma V-Hub, care asigură acum și posibilitatea testării gratuite a acestor soluții.

Astfel, prin intermediul V-Hub, companiile pot discuta cu un consultant despre soluția digitală și configurația de care au nevoie, iar după activarea soluției au la dispoziție o perioadă de testare gratuită de o lună pentru a se convinge că aceasta corespunde nevoilor de business.

Soluțiile digitale disponibile pentru testare în cadrul V-Hub sunt diverse și acoperă o gamă largă de nevoi de digitalizare pe care le putem întâlni în rândul business-urilor de dimensiuni mici și medii, precum soluții de semnătură digitală, soluții de emitere de facturi și alte documente de plată, soluții de arhivare electronică a documentelor, soluții de securitate, de server virtual oferit ca serviciu, soluții de creare a unui magazin online sau soluții de centrală telefonică virtuală de tip call center.

„Susținerea companiilor mici și mijlocii în procesul acestora de transformare digitală și adaptare la un mediu în continuă schimbare este pentru noi un obiectiv major și un angajament pe termen lung, pe care ne propunem să le concretizăm printr-o serie de proiecte și inițiative, care să aducă un sprijin real și tangibil afacerilor din acest segment. Pe lângă consilierea gratuită pe teme de digitalizare oferită prin intermediul consultanților Vodafone Business, posibilitatea de testare a soluțiilor digitale reprezintă, în viziunea noastră, următorul pas prin care putem facilita accesul companiilor mici și mijlocii la ceea ce numim procesul de digitalizare, oferindu-le acestora confortul și garanția că fac o alegere testată și confirmată, care corespunde nevoilor de business. Nu în ultimul rând, este o abordare inovatoare pe care o propunem în procesul de adopție a soluțiilor de business, prin preluarea unui concept care este norma în multe alte domenii”, a spus Mihnea Rădulescu, Director Vodafone Business Unit, Vodafone România.

V-Hub este platforma online dedicată companiilor mici și mijlocii care le oferă acestora acces gratuit la resurse și informații relevante în ceea ce privește digitalizarea, cu scopul de a ajuta IMM-urile să se dezvolte și să opereze cu succes într-o lume digitală. În cadrul platformei, utilizatorii regăsesc materiale și informații practice pentru dezvoltarea afacerii în mediul digital, precum amenințările informatice și cum își pot proteja afacerea împotriva acestora, cum își construiesc o prezență online, cum își creează un website, cum se pot promova utilizând social media sau cum mențin productivitatea într-un sistem de muncă hibrid. O facilitate importantă a platformei V-Hub o reprezintă componenta de consiliere gratuită, companiile având posibilitatea de a intra în legătură cu un consultant Vodafone Business pentru sfaturi și mai multe informații legate de principalele teme ale platformei, oferite gratuit.

Despre Vodafone

Vodafone este o companie lider în domeniul telecomunicațiilor în Europa și Africa. Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun” care permite o societate digitală incluzivă și durabilă. Experiența și prezența noastră extinse ne oferă oportunitatea unică de a susține schimbarea pozitivă pentru societate. Rețelele noastre mențin familiile, prietenii, afacerile și guvernele conectate – așa cum a fost demonstrate clar în cazul Covid-19 - și avem un rol esențial în menținerea funcționării economiilor și a sectoarelor critice, precum educația și asistența medicală.

Vodafone este cel mai mare operator de servicii mobile și fixe în Europa și cel mai mare furnizor de servicii IoT din lume. Platforma noastră de tehnologie M-Pesa permite, în Africa, unui număr de peste 50 de milioane de oameni să beneficieze de acces la plăți mobile și servicii financiare. Operăm rețele mobile și fixe în 21 de țări și 49 de rețele mobile partenere. La 30 iunie 2021, Vodafone Group avea peste 300 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix, peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV și peste 130 milioane de dispozitive IoT conectate.

Susținem diversitatea și incluziunea prin politicile noastre de maternitate și concediu parental, prin furnizarea de oportunități multiple de dezvoltare femeilor cu ajutorul conexiunilor mobile și fixe, precum și prin îmbunătățirea accesului la educație și abilități digitale pentru femei și pentru societate, în general. Apreciem și tratăm cu respect toate persoanele, indiferent de rasă, etnie, dizabilitate, vârstă, orientare sexuală, identitate de gen, credință, cultură sau religie.

Totodată, Vodafone ia măsuri importante pentru a limita impactul companiei asupra planetei prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50% până în 2025, până la net zero până în 2040, prin achiziția de 100% energie electrică din surse regenerabile până în 2025 și până în iulie 2021 în Europa, reutilizând, revânzând sau reciclând 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.