Se încarcă...

Vodafone lansează Ready Business Score

  • Ready Business Score este un instrument care oferă o analiză personalizată și recomandări de soluții pentru îmbunătățirea afacerii
  • Recomandările acoperă trei arii importante pentru orice afacere: agilitate operațională, conectarea angajaților și interacțiunea cu clienții

București, 24 octombrie 2016 - Vodafone România lansează Ready Business Score, un instrument inovator prin care companiile pot să-și evalueze eficiența afacerilor în comparație cu competitorii, precum și gradul de adaptare la noile tendințe tehnologice. Companiile pot completa chestionarul online accesibil la ready.vodafone.ro, pentru a obține o analiză personalizată a afacerii, bazată pe nevoile sale pentru a-și crește eficiența. Această analiză personalizată este însoțită de un raport detaliat ce conține recomandări de soluții din trei arii importante pentru orice afacere: agilitate operațională, conectarea angajaților și interacțiunea cu clienții.

De asemenea, prin intermediul ready.vodafone.ro, companiile au la dispoziție Ready Business Score la nivel național, platforma urmând să fie completată cu studii de caz și informații despre tendințele din diverse industrii, precum și Ready Business Score la nivel de industrie.

„Lansăm, în premieră pentru piața telecom din România, un instrument inovator pentru cele peste 660.000 de companii active în toată țara. Ready Business Score ne permite să le oferim clienților noștri informații valoroase despre business-ul lor și soluții personalizate pentru a deveni mai eficienți și pentru a se putea adapta rapid la o piață în continuă schimbare, cu ajutorul mobilității și al soluțiilor digitale”, a declarat Valeriu Nistor, Director Enterprise Business Unit, Vodafone România.

Ready Business Score este cea mai nouă componentă a platformei de comunicare Ready Business, lansate de Vodafone România în 2014. Noul instrument pentru companii este promovat printr-o campanie de comunicare ce se desfășoară în mediile TV, radio, online, OOH și print. Campania este construită cu ajutorul unor testimoniale realizate cu clienți ai Vodafone România care au implementat diverse soluții de telecomunicații ce le-au permis să fie în pas cu mediul de business dinamic în care activează.

Oferta Vodafone România de servicii dedicate companiilor se adresează atât firmelor mici și mijlocii, cât și corporațiilor, și include soluții individuale de voce mobilă, voce fixă și internet, precum și soluții integrate şi servicii Machine to Machine. Recent, Vodafone a lansat și programul „Rezolvi din prima”, care pune la dispoziţia clienților un consultant dedicat care poate fi contactat direct pentru orice fel de solicitare.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone are divizii în 26 de țări, 51 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări. La 30 iunie 2016, Vodafone avea 465 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 13,7 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix. Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com.